DNA anchetează contractele de închiriere a spațiilor comerciale din Aeroportul Otopeni.

Sunt percheziții în desfășurare la mai multe firme și oameni de afaceri, într-un dosar privind acordarea sau prelungirea contractelor pentru magazinele tip duty free sau restaurante.

Procurorii DNA sunt în aceste momente la Aeroportul Otopeni. Au solicitat o serie de acte, de contracte încheiate în ultimele luni de administrația aeroportului cu mai multe firme, contracte privind închirierea spațiilor comerciale din incinta Aeroportului Otopeni, ori contracte de prelungire a unor înțelegeri anterioare cu privire la spațiile respective.

În vizorul anchetatorilor sunt mai mulți oameni de afaceri și o serie de intermediari care cereau diverse sume de bani, pretinzând că au influență la angajați din cadrul Aeroportului Otopeni, astfel încât să obțină un preț bun pentru închirierea spațiilor respective, care au un potențial comercial destul de ridicat.

Este o anchetă în desfășurare, se fac mai multe percheziții, sunt acte cerute de la administrația aeroportului și, din datele noastre, urmează să fie făcute mai multe audieri la sediul DNA.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentIlfov. Percheziții, rețineri și control judiciar în dosare cu infracțiuni economice
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET