În cursul zilei de astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Ilfov a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, față de cei doi bărbați, în vârstă de 18 și 23 de ani, bănuiți de comiterea faptei de tentativă la infracțiunea de omor, din data de 27 iulie a.c.

Cei 2 bărbați se află în custodia polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale din Ilfov, în cauză fiind desfășurate activitățile procedurale pentru încarcerarea acestora în arestul D.G.P.M.B.

Reamintim faptul că, la data de 27 iulie a.c., polițiștii din Cernica au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, în jurul orelor 21:45, fiul său a fost agresat fizic, în timp ce se afla în incinta unui parc, din comuna Cernica, fiind transportat la un spital din București.

Organele de urmărire penală, respectiv polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din Ilfov și procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, în a cărei competență exclusivă se află urmărirea penală, continuă cercetările, în cadrul dosarului de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentMinoră de 14 ani căutată de poliţiştii ilfoveni
Articolul următorSe prelungește STAREA DE ALERTĂ în România