De câteva zile, circulă pe rețelele sociale filmări dintr-o casă, cu o femeie care își bate fiica. O lovește cu pumnii, o amenință cu moartea, o umilește și îi taie părul.

 
Facebook a șters multe dintre postări, din cauza conținutului violent, însă filmările, precum și comentarii despre acestea, mai pot fi găsite pe unele conturi de Instagram. Oamenii au distribuit video-urile fără ca fața sau corpul victimei să fie cenzurate. „O revictimizare a adolescentei”, spune psihologul „Salvați Copiii”.

Scena, deosebit de brutală, s-a petrecut în Ilfov.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Ilfov au declarat însă pentru Libertatea că s-au sesizat din oficiu, în 1 octombrie, în urma apariției imaginilor în spațiul public.

A fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorului și violența în familie sub formă lovirilor sau alte violențe.

„Au fost identificate cele două persoane din filmări, fiind vorba de o mamă, în vârstă de 46 de ani, și fiica ei, de 16 ani”, a precizat IPJ Ilfov.

Polițiștii au aplicat formularul de risc victimei, care se aplică în cazuri de violență în familie, dar au constatat că nu există „un risc iminent” pentru victimă.

Dacă ar fi identificat un „risc iminent”, polițiștii ar fi putut emite un ordin de protecție provizoriu pentru victimă, care nu îi permitea mamei agresoare să se apropie de aceasta. Așadar, adolescenta rămâne în aceeași casă cu mama.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentRomânia în Realitate, invitat EMILIAN IMBRI
Articolul următorPersoanele testate negativ sunt supuse restricțiilor, la incidență peste 6 la mie