Un accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orelor 11.40, pe Centura Bucureştiului, pe sensul Tunari către Otopeni, între două autocamioane. 

În urma coliziunii dintre cele două autocamioane, unul dintre autovehicule a rămas imobilizat pe partea carosabilă, blocând circulația pe ambele benzi pe DNCB pe sensul Tunari către Otopeni, județul Ilfov.

Evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime.

Până la tractarea autovehiculului, traficul a fost deviat prin DJ 100.

Traficul a fost reluat la ora 12.00, în condiții normale pe DNCB în urma evenimentului rutier fără victime produs pe sensul Tunari către Otopeni, județul Ilfov.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentMiron Mitrea, despre criza alimentară care ar putea să urmeze din cauza războiului: „România nu are probleme de hrană”
Articolul următorTransferul elevilor de clasa a IX-a la altă școală, doar în situații medicale deosebite. Un nou regulament de organizare și funcționare al unităților de învățământ