Fermierii vor putea să recolteze masa vegetativă și să schimbe destinația culturii afectate de secetă, dar și să primească subvențiile pe unitatea de suprafață, a anunțat ministrul agriculturii, Petre Daea, marți, la o videoconferință cu instituțiile subordonate ministerului.

El a precizat că a fost modificat în acest sens ordinul comun emis de miniștrii Agriculturii și Internelor, care urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

“Am introdus modificarea conform căreia fermierii constată că planta practic a murit, să o recolteze dându-i destinația pe care o consideră necesară, dar să lase în tarlaua respectivă minimum 5% din suprafață cu plante rezistente în această fază, în așa fel încât, în momentul constatării de către comisie, să poată găsi proba martor. De ce acest lucru? Tocmai pentru a nu avea probleme privind acordarea subvenției”, a afirmat Petre Daea conform rador.ro.

Fermierii au cerut marți Guvernului printr-o scrisoare deschisă să declare stare de calamitate din cauza secetei severe și a arșiței în toate zonele în care mai mult de jumătate din suprafața cultivată este afectată. Ei spun că sunt județe în care culturile sunt afectate în proporție de 80%.

 

Articolul precedentVIDEO Elicopter pilotat de un român, PRĂBUȘIT în mare, în Grecia – Doar o persoană a fost salvată!
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET: Rugăciunea pe care trebuie să o spunem în fiecare zi a vieții noastre