O lege necesară protecției elevilor, care să nu aibă ”tentații” în proximitatea unităților de învățământ și a locurilor de joacă.

După adoptarea proiectului de lege de către Senat, urmează votul decisiv din Camera Deputaților.

Senatorul PSD Radu Oprea a declarat, în plen, că grupul parlamentar social-democrat va vota acest proiect, ”o iniţiativă bună care doreşte într-adevăr să îndepărteze păcănelele din drumul copiilor”, menţionând că îşi doreşte o lege funcţională care să ajute tinerii şi în special victimele acestei dependenţe.

Unul dintre amendamentele bune care au fost făcute astăzi este acela de a scoate aparatele de joc din baruri şi din cafenele, acolo unde tânărul poate intra, mai ales într-o zonă de cafenea unde, dacă cumva este şi alcoolul prin preajmă, cu certitudine ideea de a juca devine şi mai presantă.

Şi acesta este un lucru bun că am reuşit să scoatem din alte zone decât din sălile de jocuri de noroc astfel de aparate care într-adevăr creează mari probleme multora dintre familiile din România, atât copiilor, dar şi părinţilor”, a punctat Oprea, conform Agerpres.

Iniţiatoarea proiectului, liberala Alina Gorghiu, preşedinte interimar al Senatului, s-a referit la principala prevedere din proiect, prin care spaţiile destinate jocurilor de noroc sunt interzise pe o distanţă de 300 de metri faţă de şcoli şi locuri de joacă.

Senatorul USR Sebastian Cernic: ”Propunerea legislativă pentru interzicerea păcănelelor în preajma elevilor este probabil cea mai importantă iniţiativă legislativă la care lucrăm pentru protejarea vieţii şi a viitorului copiilor noştri.

Trebuie să punem stop, este o necesitate să curăţăm de tentaţii şi de minciuni drumul spre şcoală sau spre locul de joacă al copiilor noştri. În acest sens, USR a propus să nu mai existe săli de jocuri de noroc pe o distanţă de 300 de metri în jurul locurilor de joacă pentru minori, a şcolilor, a grădiniţelor şi locurilor de joacă.”

Conform edupedu.ro, proiectul a fost votat de toate grupurile parlamentare din Senat.

Articolul precedentIlfov. Se suspendă circulația trenurilor între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni. Care sunt alternativele
Articolul următorOrbital București(III) | DR3 Giulești-Expres leagă județul Giurgiu de cartierul Giulești