Un bărbat din Voluntari a fost prins după ce a înjunghit două femei și a fugit.

Ulterior, una dintre acestea, care era și soția agresorului a murit.

Un tânăr a sunat sâmbătă seara la 112 pentru a anunța ca tatăl lui le-a înjunghiat pe mama și bunica sa, după care a fugit.

”La data de 26 martie a.c., în jurul orei 19:51, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o persoană, cu privire la faptul că, într-o locuință din Voluntari, mama și respectiv bunica sa au fost înjunghiate de către tatăl apelantului, după care acesta din urmă a plecat de la domiciliu. Ulterior alte două apeluri anunțau faptul că au fost auzite țipete de ajutor”, a transmis Poliția Română.

Bărbatul a fost prins în apropierea casei

Potrivit acesteia, ”la fața locului s-au deplasat imediat polițiștii orașului Voluntari, care au constatat că 2 persoane prezentau urme de violență, iar persoana bănuită nu se afla la locul faptei.

Echipajele medicale care s-au deplasat la fața locului au acordat îngrijiri medicale celor 2 persoane de sex femeiesc, însă ulterior, au declarat decesul uneia dintre acestea, respectiv a mamei apelantului.

În cel mai scurt timp, polițiștii din Voluntari, împreună cu polițiștii de la acțiuni speciale și Serviciul Rutier, au procedat la efectuarea de activități specifice și l-au depistat pe bărbatul în cauză, într-o zonă din apropierea locuinței.

Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, a fost condusă la sediul Poliției Orașului Voluntari pentru cercetări.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentUMPMV – Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei își serbează ziua de naștere
Articolul următorStrategie în alb și negru – Ediția 26 martie 2022