Legea educației a fost modificată și, dacă prevederile adoptate de Parlament vor fi promulgate, creșele vor putea înscrie mai mulți copii, inclusiv nou-născuți.

Senatul a adoptat, săptămâna trecută, în calitate de for decizional, modificările la Legea educației, prin care creșele pot trece la Ministerul Educației. De asemenea, sunt introduse noi categorii de beneficiari ai acestor servicii pentru familii cu copii de vârstă antepreșcolară.

“Creşele fac parte din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar şi oferă copiilor antepreşcolari cu vârste cuprinse între 0 luni şi 3 ani, servicii integrate de educaţie, îngrijire şi supraveghere” este una dintre principalele modificări adoptate de Parlament.

Noile prevederi mai stabilesc și că, “începând cu anul şcolar 2021-2022, creşele de stat sunt arondate la solicitarea primarilor, urmare a hotărârilor autorităţilor deliberative, prin decizie a inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, unităţilor de învăţământ care au nivel preşcolar cu program prelungit cu personalitate juridică sau unităţilor de învăţământ care au în structură învăţământ preşcolar. Decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti se comunică spre informare Ministerului Educaţiei în termen de 15 zile de la emitere”, iar “în cazul în care autorităţile administraţiei publice locale nu solicită arondarea, creşele de stat devin unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, autorităţile locale având calitatea de persoană juridică fondatoare, finanţarea fiind asigurată în conformitate cu prevederile alin.(4′), cu obligaţia de a asigura serviciile prevăzute la alin.(l^). Autorităţile administraţiei publice A locale pot contribui la finanţarea acestora, în limita bugetului aprobat. In această situaţie, inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti asigură coordonarea metodologică a respectivelor creşe”.

Creșele vor putea înscrie până la 20 de copii într-o singură grupă

Și articolul referitor la capacitatea creșelor a fost modificat, făcându-se diferențierea între numărul maxim de copii care pot fi înscriși într-o grupă, în funcție de grupă. Până acum, referitor la educaţia antepreşcolară, Legea educației stabilea că o grupă cuprinde în medie 7 copii, dar nu mai puţin de 5 şi nu mai mult de 9.

Articolul modificat stabilește că educaţia antepreşcolară înseamnă: grupa mica – cuprinde în medie 7 copii, dar nu mai puţin de 5 şi nu mai mult de 9; grupa mijlocie – cuprinde în medie 12 copii, dar nu mai puţin de 8 şi nu mai mult de 15; grupa mare – cuprinde în medie 12 copii, dar nu mai puţin de 8 şi nu mai mult de 20.

Cine va putea lucra în aceste unități?

“În vederea asigurării personalului didactic necesar în creşe, ocuparea funcţiei didactice de educator-puericultor se face de către:

a) absolvenţi ai liceului pedagogic, specializarea educator-puericultor;

b) absolvenţi ai liceului pedagogic sau ai unei şcoli echivalente, cu specializarea educatoare sau învăţătoare, care au urmat sau vor urma până la 1 septembrie 2025 cursuri de educaţie timpurie în cadrul proiectelor derulate de Ministerul Educaţiei cu terţi;

c) absolvenţi cu diplomă de licenţă, specializarea pedagogia învăţământului preşcolar şi primar, care au urmat sau vor urma până la 1 septembrie 2025 cursuri de educaţie timpurie în cadrul proiectelor derulate de Ministerul Educaţiei cu terţi;

d) absolvenţi ai programelor de masterat didactic, specializarea educaţie timpurie.

(1^) Educatorii-puericultori angajaţi în creşe pot ocupa până la data de 1 septembrie 2025 funcţia de educator-puericultor, cu condiţia îndeplinirii cerinţelor specifice din Metodologia de recunoaştere şi atestare a competenţelor profesionale pentru ocuparea funcţiei de educator-puericultor, elaborată de Ministerul Educaţiei”, mai prevede legea care așteaptă să fie promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Articolul precedentCentru Educațional nou în Balotești
Articolul următorMedicamente compensate cu 90% pentru pensionari. Guvernul aprobă astăzi majorarea plafonului de venituri de la 1 ianuarie