Sub conducerea prefectului de Ilfov, Daniel – Tudorel Zamfir, grupul de coordonare județean constituit în vederea depistării și evaluării situațiilor specifice care prezintă riscuri în ceea ce privește răspândirea virusului SARS-CoV-2, a intensificat activitățile de verificare a persoanelor fizice și juridice care nu respectă regulile de protecție sanitară.

Echipele mixte formate din reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Ifov, Inspectoratului de Jandarmi Județean, polițiști locali, ISU Bucureşti-Ilfov, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, au continuat desfășurarea în sistem integrat, în data de 4 iulie a.c și până în dimineața zilei de 5 iulie, a acțiunilor ample de verificare pe raza administrativ-teritorială a județului Ilfov.

Acțiunile au vizat în perioada de referință verificarea agenților economici pe linia respectării măsurilor de protecție sanitară, precum și măsurile privind distanțarea socială în toate zonele aglomerate, respectiv centre comerciale, piețe, târguri, terase, ștranduri și cluburi în aer liber de pe raza administrativ-teritorială a județului Ilfov.

De asemenea, au fost efectuate verificări în mijloacele de transport în comun, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la respectarea măsurilor de distanțare socială.

Peste 135 de forțe angrenate au verificat 82 de societăți comerciale și au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 163.230 lei.

Începând cu 4 iulie a.c., ora 00:00, cetățenii au la dispoziție o linie TelVerde – 0800.800.165, la care vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară.

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 16. Când votul se ia mai ușor decât Bacul
Articolul următorCOVID-19: 250 de noi infectări în urma prelucrării a peste 4.000 de teste