Consiliul Județean al Elevilor Ilfov, unica structură de reprezentare a elevilor din județul Ilfov, îndeamnă toți elevii, părinții și profesorii să semneze petiția inițiată de Consiliul Național al Elevilor, prin care se solicită predictibilitatea decizională în domeniul educațional.

”Sentimente precum nesiguranța, frica, anxietatea și incertitudinea resimțite pe termen îndelungat sunt principalii factori care ne-au motivat să lansăm petiția, sub forma unui manifest adresat Ministerului Educației și Ministerului Sănătății – autoritățile care, în mod normal, ar trebui să exprime fermitate în decizii, nu să modifice normele de siguranță din școli de pe o zi pe alta. Astfel, printre revendicările noastre, enumerăm: introducerea unui algoritm de calcul care să stea la baza deciziei privind funcționarea școlilor, care să cuprindă factori ca: vaccinarea elevilor, a profesorilor și a părinților, incidența din localitate, supraaglomerarea claselor, posibilitatea testării rapide în școală, infrastructură (măști, dezinfectant, distanțare fizică) etc.; suspendarea organizării tezelor în semestrul I al acestui an școlar și înlocuirea acestora cu evaluări sumative cu subiect unic pentru toate clasele, astfel încât accentul să se mute de pe notă pe feedback din partea profesorilor; regândirea procesului de administrare a testelor non-invazive pe bază de salivă, astfel încât acestea să poată fi folosite în spațiul școlar (după consultarea elevilor, părinților și profesorilor); extinderea testării rapide antigen în școli, în afara programului școlar; menținerea în format fizic a orelor de practică pentru învățământul profesional, tehnic și vocațional, indiferent de ce scenariul în care funcționează școala; asumarea publică a faptului că un set de măsuri odată stabilite nu vor mai fi modificate peste noapte. Necesitatea acestei forme de manifestare a apărut în urma tergiversărilor ministeriale de lungă durată – la aproape doi ani de la începutul pandemiei, nu avem un set de măsuri clare ce ar asigura predictibilitatea decizională din unitățile de învățământ și suntem martorii unor decizii luate din pix, fără consultare sau bază științifică. Avem nevoie de o educație adaptată pe nevoile beneficiarului primar al educației – elevul, însă și în acord cu cele ale principalului furnizor – profesorul. Sistemul este depășit de situația pandemică actuală care a potențat adevăratele probleme educaționale. Avem nevoie de un sistem educațional rezilient, stabil, nicidecum unul care perturbă evoluția și parcursul elevilor. Este nevoie de o strategie elaborată de a recupera materia pierdută în doi ani pandemici, în care predarea nu a fost unitară. Avem nevoie de un algoritm de calcul care să stea la baza deciziei privind funcționarea școlilor. Actorii principali ai educației au nevoie de un sistem de învățământ bine definit și structurat”, declară președintele Consiliului Județean al Elevilor Ilfov, Geanina Popa.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentÎncepe prima etapă de selectare a voucherelor din aplicaţia dedicată Programului ”Rabla pentru Electrocasnice”
Articolul următorBilanț coronavirus 26 noiembrie: 1.958 cazuri noi și 160 de decese dintre care 45 anterioare