De mâine vor fi în vigoare prevederile Legii 24/2022, care reglementează concediul și indemnizația pentru îngrijirea persoanelor cu afecțiuni oncologice în vârstă de peste 18 ani.

Potrivit normelor amintite, Beneficiază de concediu și indemnizație pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice în vârstă de peste 18 ani asiguratul care, cu acordul pacientului, îl însoțește pe acesta la intervenții chirurgicale și tratamente prescrise de medicul specialist. Bolnavul își poate exprima acordul pentru o singură persoană la fiecare intervenție chirurgicală, respectiv tratament.

“Asiguratul care însoțește pacientul cu afecțiuni oncologice la intervenții chirurgicale și tratamente prescrise de medicul specialist beneficiază de concediu și indemnizație de cel mult 45 de zile calendaristice în interval de un an pentru un pacient. Cuantumul brut lunar al indemnizației acordate în acest caz este de 85% din baza de calcul pentru indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, fiind suportată integral din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate”, se arată în lege. 

Consiliere psihologică gratuită pentru pacienții oncologici și persoanele care îi îngrijesc, de anul viitor

Noua lege mai prevede că, “în fiecare an în care primește concedii pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice, beneficiarul are dreptul la minimum o ședință de evaluare psihologică clinică și minimum cinci ședințe de consiliere psihologică clinică. De aceleași drepturi beneficiază și pacientul cu afecțiuni oncologice. În situația pacientului cu afecțiuni oncologice care are handicap auditiv ori surdocecitate, acesta are dreptul inclusiv la un interpret autorizat al limbajului mimico-gestual, respectiv al limbajului specific al persoanei cu surdocecitate, după caz”. Costurile serviciilor furnizate de psiholog se vor suporta din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. Aceste prevederi intră însă în vigoare abia din februarie anul viitor.

Concediul și indemnizația pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice, precum și ședințele de evaluare psihologică clinică, respectiv de consiliere psihologică clinică se acordă pe baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul specialist.

Articolul precedentIubitul Elenei Udrea, mesaj în exclusivitate la „Culisele Statului Paralel”. Ce i-a transmis partenerei
Articolul următorVoucherele de 50 de euro vor fi acordate în luna iunie, prin Poşta Română