Polițiștii din Ilfov au indisponibilizat cinci tone de articole pirotehnice, care ar fi fost transportate cu 2 autoutilitare, însoțite de documente care ar conține date nereale.

În seara de 5 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Ilfov s-au sesizat din oficiu, ca urmare a depistării în flagrant delict a unui bărbat, care ar fi transportat, într-o autoutilitară, aparținând unei societăți comerciale, 5.000 de kg. de articole pirotehnice, pentru care bărbatul ar fi prezentat o factură fiscală, asupra căreia există bănuiala că cele înscrise nu corespund realității.

De asemenea, cel în cauză nu deținea calitatea de pirotehnist.

Acțiunea polițiștilor a avut loc pe Drumul Național Centura București, la intersecție cu șoseaua Domnești, județul Ilfov.

Cele 5.000 de kg de articole pirotehnice, din categoriile F2, F3 și F4, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, urmărirea penală fiind supravegheată de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.

La activități au participat și polițiștii Serviciului Rutier Ilfov.

 

În urma verificărilor, polițiștii au descoperit, în interiorul autovehiculului, aproximativ 1.000 kg. de articole pirotehnice, pentru care au fost prezentate patru facturi fiscale, despre care există bănuiala că cele înscrise nu corespund realității.

 

Întreaga cantitate de articole pirotehnice şi cele patru facturi au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentCHECK-IN. Casă veche de peste un secol, salvată de la demolare
Articolul următorBilanț coronavirus 7 ianuarie: 4.951 de cazuri noi și 111 decese