Preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a anunțat astăzi că, din 13 septembrie, pe o perioadă de două luni, se va desfăşura, campania specială de vaccinare pentru elevi și studenți, dar și pentru cadrele didactice, personalul auxiliar și părinți!

”Au fost stabilite măsurile pentru asigurarea vaccinării în unităţile de învăţământ a elevilor, studenţilor, părinţilor acestora şi a personalului propriu. Practic, este cadrul metodologic după care se va desfăşura procesul de vaccinare în unităţile de învăţământ. Se transmite în cursul acestei dimineţi această instrucţiune atât către Ministerul Sănătăţii, Direcţiile de Sănătate Publică, cât şi către Ministerul Educaţiei pentru a colabora în vederea implementării programului de vaccinare”, a declarat Valeriu Gheorghiţă într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Campania se va derula până pe 15 noiembrie, iar în universităţi aceasta va debuta pe 1 octombrie și va dura până la 1 decembrie.

 ”De menţionat că în învăţământul universitar există posibilitatea de a se organiza chiar mai devreme aceste puncte de vaccinare”, a mai declarat dr. Gheorghiţă.

Articolul precedentINSP: „Varianta Delta a coronavirusului se transmite comunitar în toată țara”
Articolul următorCum vor fi reduse facturile la curent și gaze în funcție de venituri. Cine sunt beneficiarii