În după amiaza zilei de 16 februarie 2021, la solicitarea și cu sprijinul echipajelor de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Ilfov, echipa de permanență a Comisariatului Județean Ilfov a Gărzii Naționale de Mediu a procedat la confiscarea unui mijloc de transport – ansamblu cap tractor și semiremorcă surprins în timp ce efectua operațiuni de descărcare în scopul vădit al abandonării unei cantități considerabile de deșeuri amestecate, rezultate din sortare, preponderent rezultate din dezmembrări VSU.

Acțiunea s-a desfășurat pe teritoriul localitătii Sintești, din județul Ilfov, într-o zonă consacrată, pe un teren viran situat în spatele imobilelor din zona str. Rromi și s-a soldat cu sancționarea contravenientului cu sancțiune în cuantum de 30.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor HG1061/2008, privind transportul deșeurilor, obligarea acestuia la evacuarea cantitații de deșeuri abandonate către un amplasament autorizat, precum și la confiscarea mijlocului de transport utilizat la săvârșirea contravenției, acesta rămânând în custodia statului.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentProtectorii controversatei firme VESTA, în corzi după dezvăluirile apărute în presă. Rețeta licitațiilor trucate. Cine pe cine apără?
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 160. S-a deschis sezonul reducerilor la asasinate în stil mafiot!