Bună seara dragi telespectatori Realitatea Plus și ascultători Realitatea FM. Să învățam că nici invidie, nici vorbire de rău nu se află acolo unde există iubire curată. Fiindcă nu numai că nu-i judecăm pe cei din jur, dar închidem gura și celor care-i condamnă. Toate sunt liniștite, suntem blânzi, nu există nici o urmă de luptă și invidie; toate sunt pline de pace. Fiindcă împlinirea legii este iubirea. Motivul tuturor răutăților este lipsa iubirii, după cum ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur. 

E drept că trăim o epocă plină de încercări, iar omenirea a devenit mai egoistă. Dar un strop de iubire poate face minuni chiar și într-un imens ocean al urii. Răul este diluat chiar și de o picătură de bunătate.

Iar părintele Arsenie Boca ne explică atât de frumos că nimic nu poate înlocui lipsa iubirii, dar iubirea înlocuiește toate neajunsurile. Trebuie să privim cu mai multă răbdare unii față de ceilalți, dar deopotrivă cu dreptate. Iar dreptate absolută nu poate face decât bunul Dumnezeu. Trebuie însă să-i identificăm pe aceia care lovesc în interesele acestui popor, pe aceia care ne trădează fără milă și care întind umil mâna la câțiva arginți întinși de adevărații stăpâni ai țării. Pe ei trebuie să îi pedepsim, pe ei trebuie să îi eliminăm din funcțiile-cheie. Nu trebuie să ne abatem de la această misiune dacă vrem să ne vindecăm ca națiune. Să nu uităm că mila pentru cei vinovați înseamnă cruzime fața de cei nevinovați.

Am ajuns să tremurăm de teama facturilor, ne uităm lung în vitrinele magazinelor că nu ne mai permitem mâncarea scumpă, sistemul sanitar ne omoară cu zile, iar clanurile mafiote țin un întreg popor sub sechestrul terorii. Cum s-a ajuns aici? Cu ce am greșit? Nu sunt întrebări retorice, sunt întrebări valide și la care trebuie să ne răspundem clar, pentru ca să știm ce să reparăm pentru cei care vin după noi. Dragii mei, oamenii nu își pot decide singuri viitorul. Noi putem decide obiceiurile zilnice, iar acestea pot creiona destinul nostru. Dacă noi ne păstrăm obiceiul de a sta cu capul plecat, resemnați că ne-am pierdut țara, apoi bătălia e pierdută. Dar eu vă spun că ea ea abia la început.

Se dă pe toate fronturile și suntem loviți din toate direcțiile. Suntem ca un organism care s-a luptat cu boli cumplite, dar care nu mai are imunitate. Trebuie să ne refacem anticorpii și să luptăm până la ultima suflare ca să ne vindecăm. De corupție, de trădare, de abuzuri, de jaful uriaș al resurselor, de dorul de ai noștri- pe care i-am alungat în drumul bejaniei prin țări străine. Să nu cedăm o clipă și chiar dacă vom cădea cu dinții în noroi, trebuie să ne ridicăm din glod, să ne scuturăm de praf și să mergem înainte până vom izbândi. Căci de rezultatul acestei lupte se leagă și viitorul copiilor noștri.

Vremurile noastre sunt cele în care mediocritatea este la putere, în care ne conduc cei lipsiți de sentimente. Lipsa de modele demne de urmat a născut pasiunea pentru incultură. Iar lenea și incapacitatea de a ne apuca de treabă vine din dorinței multora de a avea totul de-a gata. Dar fără muncă serioasă, fără un plan de țară în toate domeniile vitale, nu vom reuși să vedem lumina unui viitor mai bun. Nu se pot schimba toate de azi pe mâine, transformările majore nu se fac peste noapte. Ele au nevoie de timp.

Cel mai sigur pariu, cel care va da roade peste doar o singură generație, este cel cu sistemul de educație. Astăzi, peste 40% dintre elevi sunt analfabeți funcțional. E cumplit, domnilor și doamnelor de la vârful țării! Către ce ne îndreptăm oare? Gradul de educație este strâns legat și de viitorul statut social, ori de nivelul de trai. În esența ei, educația nu înseamnă cât de mult ai memorat, atunci când ai fost elev în băncile școlii. Nu însemnă nici măcar cât știi, pentru că este un proces permanent. Nu se termină după 8, 12 clase, ori după facultate. Educația reprezintă capacitatea de a face diferența între ce știi și ceea ce nu știi. În acest mileniu, tot mai mulți cred că le știu pe toate, dar de fapt nu cunosc mai nimic. Intelectualii autentici sunt absenți în zilele noastre, iar dacă vorbesc, graiul lor nu se mai aude de țipetele pseudoelitelor.

Criza de valori autentice se acutizează cu fiecare zi ce trece, iar sărăcia intelectuală nu poate însemna decât moartea sigură a oricărui popor. Intrați, dragi părinți, în istoricul căutărilor de pe internet al copiilor dumneavoastră. Vedeți ce urmăresc pe rețelele de socializare, mai ales pe Tiktok. Non-valorile sunt în trend, iar ochii tineri și mintea necoaptă sunt atrase în această capcană care produce efecte grave pe termen lung. Iar autoritățile nu au nici măcar cel mai mic interes să schimbe ceva.

Un popor needucat este unul ușor de manipulat. De aceea noi insistăm cu proiectul trezirii naționale, pentru că încă mai avem valori pure, dar trebuie să le valorificăm. Stimați politicieni, minciuna este ca un bulgăre de zăpadă ce devine cu atât mai mare cu cât se rostogolește mai mult. Dar, în final, sub greutatea sa îi va zdrobi pe cei care au folosit-o. Sfâșietoarea agonie a unei minciuni lasă urme adânci și trăim în această minciună de 34 de ani. De aceea, aici la Realitatea Plus, noi simțim o acută sete de adevăr și dreptate. Atenție, de dreptate și nu de răzbunare! Vrem ca cei care ne-au mințit și care ne-au trădat, care ne-au adus în acest punct al existenței noastre ca popor, să plătească.

Ca să punem început nou și bun, ca să refacem temelia peste care să construim o țară demnă, cu oameni demni și prosperi, cu credință tare în Dumnezeu și în misiunea lor pe acest pământ. Până atunci, pensionarilor din întreaga țară le-a ajuns cuțitul la os! În timp ce autoritățile promit reformarea sistemului public de pensii, dar țin legea la sertar, oamenii nu mai fac față traiului zilnic! Costurile cu mâncarea, facturile și medicamentele s-au dublat, iar oamenii își drămuiesc fiecare leu ca să le ajungă banii de la o lună la alta. Iar în aceste condiții, oamenii încearcă să se facă auziți. De la sute de kilometri au venit în platoul Realitatea PLUS și au au cerut Guvernului o creștere a pensiilor cu 15% după recalculare. E drept că și acest procent este unul mic, dar pentru bunici ar fi o gură de oxigen.

Trăim însă în România, țara în care trenurile deraiază în fiecare zi, iar nimeni nu își asumă dezastrul. Ministrul Grindeanu se ascunde sub povara grelei moșteniri, în timp ce nevinovați pier din cauza incompetenței. Dar e cumplit că nu învățăm nimic din morții ai căror număr nici nu îl mai știm. După ce o femeie din București și-a pierdut viața sfâșiată de câini, un alt copil de trei ani a fost mușcat de un câine maidanez. S-a întâmplat în apropiere de Capitală, în localitatea ilfoveană Gruiu. Copilul a fost mușcat de față și a fost transportat de urgență la spitalul Grigore Alexandrescu. A fost operat de urgență și este internat la secția de chirurgie plastică. În ultima perioadă, tot mai multe astfel de cazuri au avut loc. Acum patru zile, un copil de 9 ani din București a ajuns la spital, după ce a fost mușcat de câinele unor vecini. Sunt o iubitoare de animale, dar este nevoie de măsuri urgente pentru ca astfel de drame să nu se mai repete.

Am făcut ne nenumărate ori apel la clasa politică, la parlamentari, din acest platou. Nimeni nu se sesizează, nimeni nu aplică soluțiile pe care le propun specialiștii pe care îi aducem zi de zi în fața dumneavoastră. Și pentru că vorbim despre capitala, veți spune că am ceva personal și cu primarul de la sectorul 1, Clotilde Armand. Vă garantez că nu, dar nu mai suport să văd bătaia de joc pe care o îndură bucureștenii din cel mai bogat sector. Astăzi, după un scandal uriaș, a fost aprobat bugetul pentru noul an. Este impardonabil ca acești bani să fie direcționați către domeniile vitale la 4 luni de la începutul anului. Acest edil, care nici măcar nu a fost prezent la ședință, dă dovadă iresponsabilitate uriașă. Din cauza bugetului neaprobat, o grădiniță a fost nevoită să stingă lumina și să trimită copiii acasă. Este uluitor cât trebuie să îndure cetățenii acestui popor din cauza unor politicieni cărora nu le pasă decât binele personal. Nu e suficient că suntem umiliți și în țară, dar primim palme grele și în afara granițelor.

Mă revoltă cumplit tratamentul umilitor pentru românii care aterizează pe aeroportul din Viena. Oamenii sunt supuși unui control amănunțit care nu este necesar și nici nu se întâmplă pe niciun aeroport din spațiul Schengen. Austriecii ne tratează ca pe cetățeni de mâna a doua și se răzbună pe noi în toate modurile posibile. Dar dreptatea va fi cea care va învinge în cele din urmă.

Înainte să închei aș vrea să apreciez intervenția fermă a polițiștilor după atacul mafioților din Maramureș, acolo unde s-au tras zeci de focuri de armă iar o cabană a fost incendiată. Oamenii legii au deja trei suspecți care au fost duși la audieri. Sper ca această rețea a terorii să fie eradicată, iar oamenii din acea zonă să se simtă din nou în siguranță. Înainte să închei, aș vrea să vă citesc un mesaj primit de Jolt Kerestley, compozitorul iubit de toți românii și un prieten drag al emisiunii noastre CITEZ: „Alexandra, ești foarte sensibila, te încarci zilnic cu toate problemele prin care trece țara noastră, vrei să rezolvi totul cum ar fi exclusiv problema ta. Porți pe umerii tăi o mare responsabilitate și pentru că simți că lupta ta dă roade te ambiționează și mai mult să nu te oprești. Sunt lângă tine cu toată ființa mea, așa cum te susțin milioane de patrioți adevărați. Nu ne oprim!!”, am încheiat citatul. Vă mulțumesc maestre, vorbele dumneavoastră și ale telespectatorilor sunt combustibil pentru mine. Cât am să mai pot duce această povară, am să lupt pentru țara mea, așa cum pot. Nu cedăm! 

Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentSimulare BAC 2023. Elevii claselor a XII-a şi a XIII-a susţin proba la alegere a profilului
Articolul următorAnca Alexandrescu aruncă nucleară. De ce tace Grindeanu după ce DNA a dat buzna peste rechinii de la Aeroportul Otopeni