Modificări ale Regulamentului de aplicare a Codului Rutier.
 
Prin HG 130/2023, retragerea permisului de conducere se poate aplica șoferilor declarați inapți din punct de vedere medical sau psihologic sau în cazul în care șoferul a refuzat testul de alcool sau testul pentru determinarea unor substanțe active în organism, dar polițistul are probe sau indicii temeinice care demonstrează contrariul.
 
În astfel de cazuri, polițistul poate dispune retragerea permisului auto până la ora 8 a zilei următoare, dar nu mai puțin de 12 ore, potrivit noului Cod Rutier. Posesorul permisului auto va primi o dovadă înlocuitoare a carnetului, fără drept de circulație, însă.

Potrivit noilor reglementări ale Codului Rutier, intersecția cu sens giratoriu este definită ca o intersecție dirijată, semnalizată ca atare, prevăzută cu una sau mai multe benzi de circulație, în care circulația se desfășoară într-o singură direcție în jurul unei zone centrale.

Șoferii trebuie să respecte regulile privind circulația pe benzi. Ei au obligația, potrivit noilor reguli, să semnalizeze din timp părăsirea intersecției și să se asigure că o pot face fără să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

Şoferul poate depune cererea pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere. Cererea se depune în primele două treimi ale perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce.

În ceea ce privește amenzile, înainte de noile reguli, cererea se depunea după caz, până în a 30-a zi, respectiv a 45-a zi a perioadei de suspendare.

Potrivit Codului Rutier, punctul de amendă are o valoare de 10% din salariul minim brut pe economie. Punctul de amendă trebuia să fie majorat la 300 de lei, după majorarea salariului minim pe economie.

Articolul precedentCu drag despre România, județul Botoșani | Locul din care s-au umplut manualele de poezie și proză
Articolul următorNoi alerte meteo emise astăzi de ANM. COD PORTOCALIU în zona montană! COD GALBEN în restul țării