Adunarea Generală a Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București (ADIZMB) a aprobat parteneriatul cu CNAIR pentru realizarea studiilor de fezabilitate pentru cele 10 radiale care leagă Bucureștiul de Autostrada de Centură.

ADIZMB este o structură asociativă a Municipiului București și a Județului Ilfov, care va gestiona realizarea proiectului din partea celor două entități.

Cele 10 radiale sunt prelungiri ale unor bulevarde din Capitală, care se vor intersecta cu șoseaua de centură și se vor conecta la Autostrada de Centură: Bd. Timișoara, Calea Giulești, Bd. Poligrafiei, zona Pipera, Șos. Dobroești, Splaiul Unirii, Bd. Metalurgiei, Prl. Ferentari.

Proiectul celor 10 radiale va permite utilizarea Șoselei de Centură și a autostrăzii de Centură nu doar ca alternative la traficul de tranzit, ci și ca alternative la traficul curent al rezidenților din Capitală și din județul Ilfov.

Bucureștiul și Ilfovul au nevoie de proiecte structurale pentru rezolvarea problemei de trafic, iar proiectul celor 10 radiale și proiectul trenului metropolitan (metroului de suprafață) reprezintă proiectele majore, structural, pentru regiune, declară primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentMai mulți români au fost tâlhăriți de polițiști falși. Aceștia au intrat peste oameni în casă și au provocat pagube de 100.000 de euro
Articolul următorCulisele statului paralel | Uniunea Europeană, prietenie condiționată cu România – De ce schimbă Bruxelles regulile