Marți este ultima zi de restricții în România. De miercuri, de la ora 00.00, atunci când starea de alertă va expira, românii vor putea reveni la viețile lor de dinainte de pandemie.

Autoritățile nu vor mai prelungi starea de alerta, iar în aceste condiții și prevederile privind prelungirea valabilității actelor care au expirat în ultimii doi ani vor fi anulate. Iată câte zile mai ai la dispoziție pentru a-ți reînnoi documentele.

Câte zile ai la dispoziție pentru a-ți reînnoi actele

Miercuri este ziua mult-așteptată de o țară întreagă. Din această noapte, de la ora 00.00, absolut toate restricțiile impuse pentru limitarea efectelor pandemiei vor fi eliminate, odată cu încetarea aplicabilității Hotărârii de Guvern nr. 171 din 3 februarie 2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.

Astfel, vor fi eliminate restricții precum cele legate de obligativitatea purtării măștii de protecție în spații închise sau deschise, restrângerea sau interzicerea organizării de mitinguri, demonstrații, concerte, procesiuni religioase, restrângerea sau interzicerea accesului publicului pe stadioane, limitarea orarului de funcționare al restaurantelor, cluburilor, barurilor.

În același timp, vor fi eliminate și măsurile privind implicarea poliției locale în cadrul activităților realizate de către unitățile de poliție. De asemena, se elimină prevederile privind subordonarea serviciilor voluntare pentru situații de urgență și a serviciilor de ambulanță.

Singura prvedere care rămâne în vigoare

Totodată, punctele de trecere a frontierei închise total sau parțial în timpul stării de alertă, vor fi redeschise. Vorbim aici de punctele din Carei, județul Satu-Mare – frontiera româno-ungară și Lipnița, Dobromir, județul Constanța, la frontiera româno-bulgară.

Singura restricție care rămâne totuși în vigoare este cea legată de certificatul verde la intrarea în România. Prsoanele care vor să intre în țară o pot face în baza acestui document.

Chiar dacă România va scăpa de toate restricțiile impuse până acum din cauza pandemiei, autoritățile recomandă totuși ca oamenii să rămână precauți.

Articolul precedentPrimele programări pentru pașapoarte, posibile abia peste câteva săptămâni
Articolul următorA fost semnat primul contract pentru realizarea Magistralei M6, 1 Mai-Otopeni