Astăzi, 30 martie în jurul orei 13:25 Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, pe DN1- Otopeni, în zona pod Măgura, sensul către Prahova, s-a produs un eveniment rutier în care sunt implicate 3 autoturisme.

Potrivit IPJ Ilfov, din impact a rezultat rănirea a 3 persoane, una dintre acestea fiind încarcerată.

La fața locului s-au deplasat polițiștii rutier din Otopeni și ai Serviciului Rutier Ilfov pentru efectuarea activităților din competență.

„De asemenea, la fața locului s-au deplasat 2 echipaje SMURD și 3 echipaje ISU- descarcerare, pentru 2 dintre cele 3 persoane acordându-se la acest moment îngrijiri medicale.

Totodată, în cauză a fost solicitat un elicopter SMURD.

La acest moment polițiștii rutieri efectuează cercetări, pentru stabilirea situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun“ – au precizat reprezentanții IPJ Ilfov.

 

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentInspector DGA acuzat de DNA că a primit mită de la un fost director DGA
Articolul următorIncendiu de amploare la un centru REMAT din Glina. A fost emis mesaj RO ALERT