Traficul rutier DN1, pe sensul București – Ploiești, a fost restricționat astăzi, în jurul orelor 14.00, din cauza unui accident rutier petrecut în zona localității Săftica.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 1 București-Ploiești, în zona localității Săftica, județul Ilfov, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule.

În urma impactului, două persoane au suferit leziuni, fiind evaluate medical la fața locului. Traficul rutier a fost restricționat pe o bandă pe fiecare sens, valorile de trafic fiind în creștere.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentRomânia suspendă toate zborurile militare cu avioanele MiG-21 LanceR
Articolul următorAtenție! Șoferii vor fi anunțați prin mail când le expiră rovinieta!