Poliţiştii bucureşteni şi reprezentanţi ai ANPC au confiscat 8 kilograme de bijuterii din aur şi argint în urma controalelor la mai multe case de amanet din Capitală.

„În data de 30 mai, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 4, împreună cu reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului – Direcţia metale preţioase, au efectuat verificări la mai multe societăţi comerciale de tip amanet, fiind depistată şi confiscată cantitatea de aproximativ 4 kg obiecte din argint în valoare de 124.000 lei şi peste 4 kilograme de bijuterii din aur în valoare de 1.150.000 lei”, informează Biroul de presă al DGPMB.

Măsurile au fost luate având în vedere că nu au fost respectate prevederile OUG nr. 10 din 2018 privind regimul metalelor preţioase – respectiv lipsa autorizaţiei de comercializare emisă de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, precum şi lipsa mărcii de stat. 

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentIncendiu violent pe un şantier din Pipera
Articolul următorEuropa celebrează 1700 de ani de cultură evreiască – VIDEO